Photos

Agnita, pomenită pentru prima oară într-un document din 1280, orăşel cu tradiţie meşteşugărească, renumit altădată prin breslele tăbăcarilor, cizmarilor, cojocarilor, croitorilor, dogarilor, olarilor şi altele, cu economie semirurală, a fost de timpuriu centrul schimburilor comerciale a liniştitei văi a Hârtibaciului, prin care nu trecea niciunul din marile drumuri ale Transilvaniei. Ludovic de Anjou conferise Agnitei ("villam nostram Zenthagata") deja în 1376, dreptul de a ţine iarmaroc anual în ziua de 24 iunie. Din acest privilegiu s-au ivit dese diferende cu Cincul Mare - reşedinţa "Scaunului de Schenk" - de care aparţinea şi Agnita, oglindite în numeroase documente. Astfel, regele Ludovic a fost obligat să reconfirme în două rânduri (1379 şi 1381) Agnitei dreptul iarmarocului ca şi dreptul păstrării sigiliului Scaunului, sediul judecătoriei, cum rezultă şi din documentul din 1409 emis de cancelaria regelui Sigismund de Luxemburg. În 1466, regele Matei Corvin acordă Agnitei şi "jus gladii", dreptul de a condamna prin execuţie cu spada, precum şi permisiunea de a ţine în caz de război jumătate din totalul bărbaţilor apţi de luptă, pentru apărarea cetăţii.
Nucleul cetăţii în constituia biserica-hală în stil gotic. Corul ei alungit, închis spre est pe trei laturi, precum şi nava centrală poartă bolţi semicilindrice cu penetraţii, ornamentate odinioară cu nervuri de teracotă dispuse în formă stelată, vopsite în roşu, după cum o dovedesc urmele din colţul sud-vestic. Deasupra micilor bolţi în cruce ale colateralei nordice s-a ridicat o tribună, pe când colaterala sudică atinge înălţimea navei centrale, acoperită cu bolţi în cruce, separate de arcuri dublou în arc frânt. Pe latura de nord s-au conservat stâlpii originari de secţiune pătrată, adosându-li-se însă colonete pentru susţinerea bolţii navei centrale. Arcadele romanice, deschise între aceşti stâlpi spre colaterala nordică, au fost înălţate şi închise în arc frânt, păstrează o cornişă plasată mai jos, în punctul naşterii unui arc romanic anterior, reprezentând deci o urmă a bazilicii romanice. Portalul apusean ca şi portalurile laterale dispuse pe acelaşi ax, îngusta intrare a preotului în peretele de sud al corului, ca şi toate ferestrele sunt terminate în arc frânt, profilurile lor având un caracter rustic şi greoi. Proporţiile bisericeşti nu sunt prea fericit rezolvate, încât execuţia poate fi atribuită unor meşteri locali şi nu unora calificaţi la vreunul din marile şantiere citadine. Doar tabernacolul din peretele de sud al corului prezintă forme ale goticului târziu, mai graţioase, vădind o certă influenţă orientală în desenul detaliilor. O clopotniţă de 44 m înălţime, cu şase caturi şi o galerie cu balustradă din paiantă a fost aşezată în faţa laturii apusene, liberă pe trei laturi, aşa încât parterul ei, deschizând trei arcade mari în arc frânt, forma un portic al bisericii în faţa intrării principale. Odată cu fortificarea începută pe la anul 1500, turnul a fost înconjurat de o cămaşă de piatră, ridicându-se până la înălţimea catului al doilea cu acoperiş în formă de pupitru. Numit turnul olarilor, acest corp de apărare era prevăzut cu metereze, despărţit în două caturi printr-o platformă din bârne, catul superior fiind accesibil printr-o scară îngustă ce urcă din aripa nordică. Un coridor trecând in faţa laturii apusene a clopotniţei leagă aripa de nord cu cea de sud a acestui turn. Acesta nu era închis faţă de porticul clopotniţei, ale cărei caturi superioare erau de asemeni amenajate cu metereze, galeria de paiantă folosind la apărarea bazei turnului, care poartă un acoperiş în piramidă cu olane. Acestei puternice fortificări a laturii apusene îi corespundea, în est, bastionul ridicat deasupra corului, cu parapet devansat, aşezat pe arcadele plate ce unesc contraforturile din jurul corului. În umbra acestor arcade se deschideau largi guri de turnare pentru lichide fierbinţi. La devastarea comunei în 1600 de către trupe de mercenari, a fost arsă şi biserica, renovată în 1614. În 1890, s-au reînnoit părţi ale bolţilor colateralei sudice. În 1892, bastionul de deasupra corului, devenit şubred, a fost demolat, iar în 1908, biserica a primit un acoperiş nou.
******************************************************
Agnita, mentioned for the first time in a document of 1280, a town with traditional craft, formerly known by guilds tanners, shoemakers, furriers, tailors, cooers, potters was the early center of trade soothing valleys the Hârtibaciu, which did not pass any of the major roads of Transylvania. Louis of Anjou conferred Agnita (Zenthagata our villa ") already in 1376, right to hold annual fairs on the 24th June. For this privilege disputes often arose five Great - resident "Schenk seat" - to which he and Agnita, reflected in numerous documents. Thus, Louis was forced to reconfirm the two occasions (1379 and 1381) Agnita fair right as the right to preserve the seal seat, the seat of the court, as results from the 1409 document issued by the office of King Sigismund of Luxembourg. In 1466, King Matthias Corvinus granted Agnita and "jus Gladiator", the right to condemn the execution by sword, and permission to take in case of war half of all men able to fight, to defend the city.
The core of the city hall was the church in Gothic style. Choir her elongated, closed on three sides east and central nave vaults semi-cylindrical bearing with penetration, once decorated with tiles arranged in the form veins star, painted red as a show traces of the southwestern corner. Above the small arches in the northern cross collateral to raise a stand on the collateral south central nave reaches a height, covered with cross vaults, arches dublou separate the broken arch. On the northern side were natives of square section columns preserved, but adosându them the central nave vault colonete support. Romanesque arches, open between these poles for collateral north were raised and closed in spring broke, keep a cornice placed below the point before the birth of a Roman arch, representing so ago a Roman basilica. Western Portal as side gates located on the same axis, the narrow entrance of the priest in the southern wall of the choir, and all windows are completed in the spring broke, their profiles with a rustic character and cumbersome. The proportions are not too happy church resolved that implementation can be attributed to local craftsmen and some not qualified to any of the major urban sites. Only the southern wall of the tabernacle of present forms of late Gothic choir, more graceful, vădind a definite Oriental influence in design details. A bell tower 44 feet high, with six Caturaí and a gallery with railings paiantă was seated facing the western side, free on three sides, so its ground floor, opening three large arches broken arch, form a portico of the church before main entrance. With fortification started in year 1500, the tower was surrounded by a coat of stone, standing up to the height of the second quotient with roof-shaped desk. Tower called potters, this body of defense was provided with battlements, divided into two levels a platform of beams, higher level is accessible through a narrow staircase that ascends the north wing. A corridor passing in the western side of the bell link with the north wing of the south tower. The portico was closed to the bell tower, whose top Caturaí were also furnished with battlements, gallery paiantă using to defend the tower base, bearing a pyramid tile roof. Strengthen this powerful western side corresponds to the east, high above the choir bastion, with sides ahead of sitting on flat arches which unite buttresses around the choir. In the shadow of the arcade hardware swinging holes for hot liquids. The devastation of the village in 1600 by mercenary troops, was burned and the church, renovated in 1614. In 1890, they renewed the southern parts of the collateral vault. In 1892, the bastion of top choir, became unstable, was demolished, and in 1908, the church received a new roof.